Everton și-a câștigat locul în prima ligă prin cele mai tradiționale metode
Sezonul lui Everton a fost marcat de două victorii puternic contrastante. O victorie răsunătoare pe teren propriu, cu 3-0, împotriva lui Bournemouth, la începutul lunii octombrie, a demonstrat o revenire mult așteptată la un joc de atac fluid; în timp ce victoria lor pe teren propriu, cu 2-0, împotriva lui Liverpool în derby-ul din Merseyside din aprilie, a fost un exemplu excelent de disciplină tactică și forță mentală. Aceasta din urmă a fost deosebit de crucială; în ciuda faptului că a dominat posesia cu puțin peste 20%, Everton a asigurat cele trei puncte vitale prin două atacuri eficiente din lovituri fixe și o apărare solidă. Acest meci a devenit un simbol al spiritului lor de luptă în lupta pentru retrogradare.
Filosofia de joc a antrenorului Sean Dyche a fost gravată în fiecare minut al meciului din acest sezon. Nucleul său tactic este clar și hotărât: construiește două linii defensive compacte de patru oameni, folosind fizicalitate de mare intensitate pentru a perturba culoarele de pase, în timp ce atacul se bazează pe alergări rapide la mijlocul terenului, creând amenințări prin centrări de pe flancuri și lovituri fixe. Acest stil de joc englezesc oarecum clasic iese în evidență în Premier League, o echipă axată pe tehnologie. Datele confirmă eficacitatea sa: Everton este una dintre echipele din campionat cu cele mai puține șuturi pe poartă, reducând golurile așteptate de adversari la un nivel extrem de scăzut. Meciurile pot să nu fie plăcute din punct de vedere estetic, dar rezultatele sunt uimitoare.
Fundamentul defensiv al echipei este excepțional de solid. Portarul Jordan Pickford a efectuat numeroase parade de talie mondială în momente cruciale; raza sa de mișcare și pasele lungi sunt o parte cheie a tacticii. Perechea defensivă centrală formată din James Tarkowski și Jarard Branswain a contribuit la statistici de interceptări și degajări de top în campionat. Ambii sunt nu numai excelenți în duelurile aeriene, dar distribuția mingii de la Branswain din spate devine din ce în ce mai fiabilă. În fața lor, Idrissa Gueye și Amadou Onana formează un pivot dublu, acoperind neobosit fiecare centimetru al zonei din fața careului de pedeapsă cu alergările și deposedările lor.
În atac, Everton a maximizat eficiența. Deoarece posesia a fost adesea concediată, alergările lor de atac au fost deosebit de valoroase. Fundașii laterali Vitaly Mykolenko și Nathan Paterson au pătruns frecvent în atac cu centrări, oferind principalul mijloc de a oferi mingea. Loviturile fixe au fost adevăratele schimbări de joc; amenințarea aeriană a lui Tarkowski, Branswain și chiar Onana în careul de pedeapsă al adversarului a transformat fiecare corner sau lovitură liberă într-un potențial șut. Deși Dominic Calvert-Lewin nu a marcat multe goluri, rolul său de atacant și capacitatea sa de a atrage fundașii au creat spațiu pentru a doua lovitură.
Fazele finale ale meciurilor au devenit o perioadă în care Everton și-a demonstrat rezistența. Numeroasele cazuri de-a lungul sezonului în care au obținut victorii sau egaluri prin lovituri fixe sau contraatacuri în ultimele zece minute nu au fost întâmplătoare. Acest lucru a reflectat rezervele fizice puternice ale echipei și atitudinea de nerenunțare. Fie că s-au confruntat cu liderii ligii, fie cu rivalii direcți la retrogradare, Everton a menținut o intensitate constantă pe parcursul celor nouăzeci de minute, o stabilitate care a fost crucială pentru supraviețuirea lor timpurie în campionat.
De-a lungul sezonului, Everton a semănat cu o mașinărie meticulos reglată, fiecare componentă servind o funcție tactică specifică. Organizarea, disciplina și intensitatea lor din meciuri formează cea mai solidă bază pentru supraviețuirea în Premier League. Fiecare poartă curată și fiecare punct câștigat din lovituri fixe este un rezultat direct al acestei filozofii. În lumea în continuă schimbare a fotbalului modern, Everton și-a câștigat locul în Premier League prin cele mai tradiționale metode.
